Deschiderea Conferinţei BiblioPublica 2011

Se dă semnalul deschiderii Conferinţei BiblioPublica 2011 – Modele de voluntariat în biblioteca publică. Deschide lucrările preşedintele ANBPR, doamna Doina Popa, care subliniază importanţa şi semnificaţia evenimentului şi a alegerii temei voluntariatului. Prezintă, de asemenea, principalii invitaţi la eveniment.

Iau cuvântul, gazda evenimentului dr. Teodor Ardelean, care adresează un cuvânt de salut neconvenţional, într-un inconfundabil stil oratoric. Vorbind despre problemele cu care se confruntă bibliotecile publice în România, se declară a fi “cel mai fericit dintre bibliotecari”, bibliotecarii fiind “eroii zilelor noastre”.

Vasile Timiş, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului, care are cuvinte de deosebită apreciere pentru menirea şi rolul bibliotecilor publice în societatea contemporană.

O mare surpriză şi bucurie pentru noi, el acordă diploma de excelenţă dr. Teodor Ardelean, pentru conservarea, susţinerea şi promovarea patrimoniului naţional.

Vorbeşte doamna Patricia Guy , Consilier cu probleme de presă şi cultură la Ambasada SUA.

Iau cuvântul oficialităţile locale, reprezentantul Consiliului Judeţean Maramureş şi primarul proaspăt ales al Băii Mari.

Cu multă dragoste şi interes este ascultată alocuţiunea doamnei Lidia Kulikovski, director Biblioteca Municipală “BP Hasdeu”, Chişinău, o legendă vie a bibliotecilor publice din Republica Moldova.

Paul Andre Baran, director Program Biblionet

Hermina Anghelescu, ale cărei merite în modernizarea bibliotecilor publice româneşti sunt binecunoscute bibliotecarilor români.

Liviu Iulian Dediu, director IME şi vicepreşedinte ANBPR.

Iată o reflectare a evenimentului în ziarul local Graiul Maramureşului.

Încep prezentările, conform programului. O bună parte din ele pot fi văzute în secţiunea Materiale prezentate a blogului.
Respectarea programului este un adevărat tur de forţă.

Advertisements
This entry was posted in Conferinţa. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s